Generaţie de sacrificiu my ass

Zilele trecute ascultam la radio cum se dezbătea ce greu este pentru noi, ăştia de 20, 30 şi ceva de ani…
Auzeam părerile unor oameni din aceeaşi generaţie cu mine cum se plângeau şi găseau scuze şi ţap ispăşitor pentru faptul că ei nu… nimic.
Nu au un loc de muncă bine plătit, nu au o casă, nu pot face un business pentru că sunt alţii de mai mult timp pe piaţă şi ei sigur nu pot reuşii că aia au deja bani şi relaţii şi. …lista poate continua.
Totodată mă uit în jurul meu, la cei apropiaţi, la cei pe care îi citesc, îi urmăresc în diferite domenii şi văd poveşti de succes. Caut să îi cunosc, să le aflu povestea vieţii şi ce văd?

Ce e diferit la ei?
Un singur lucru!
Au încercat!

Au văzut oportunităţile pe care lumea le oferă, au avut încredere în forţele lor, au avut curaj, chiar dacă mai erau 10, 20, 50 care făceau acelaşi lucru ca şi ei, şi au încercat. Au ignorat toate fricile care, de cele mai multe ori sunt ale altora, nu au băgat în seama toate vocile care ziceau că nu vor reuşi,  că deja e făcut ceea ce ei vor. Şi foarte important, nu s-au plâns. Nici de faptul că a fost o muncă colosală până au fost băgaţi prima dată în seamă,  nici de faptul că prima dată au vândut atât de puţin că era mai mare factura de la curier decât ceea ce încasau ei…

Unde greşim de ajungem “de sacrificiu”?

Hai să începem cu ceea ce îmi place să fac. Care sunt hobby-urile mele, sau ce pot să fac toată ziua fără să îmi dau seama când trece timpul?

Câţi dintre noi avem un hobby, câţi dintre noi ştim la ce suntem buni?

Cu puţin timp în urmă am primit întrebarea asta, răspunsul meu a fost direct, clar, sigur…”Eu am hobby-uri!”
Care?
Aici m-am blocat.
“Păi,  într-un timp îmi plăcea să desenez, îmi plăcea să citesc…”
Totul la timpul trecut.

Dar acum? În prezent? M-am blocat.Oare sunt un roboţel care se trezeşte dimineaţă şi merge la job, vine acasă pierde timpul pe Facebook, poate vede un film, poate cerşeşte de la celălalt puţină atenţie apoi se bagă la somn şi aşteaptă ziua următoare să o ia de la capăt?

Răspuns final, DA!
Şi mă trezesc din când în când din programul pe care societatea mi l-a instalat şi mă declar “de sacrificiu”. Ăsta eram eu cel de acum câteva luni.

Cum am schimbat totul în favoarea mea?
Cine sunt? Ce îmi place să fac?
Am căutat răspunsuri în interiorul meu şi am început să mă cunosc.

Care sunt hobby-urile  mele? Am început să gust, să descopăr şi să mă bucur.
Îmi place să vorbesc cu oamenii,  să îi cunosc, să le aflu poveştile,  să mă las cunoscut, cu plusuri şi minusuri. Îmi place să gătesc,  să citesc, să filozofez, mai nou să fac fotografii şi abia am început.
Am la dispoziţie atâtea resurse, şi mă gândesc doar dacă i-aş acorda timpul dedicat până acum Facebook-ului unui hobby dintre ale mele, într-un an voi fi as în acel domeniu. De aici şi până la a câstiga din asta mai sunt câţiva paşi.

Cum mi-am modificat obiceiurile?

Am căutat să mă testez, să văd cât de bine mă simt cu mine şi cât de puternic sunt în decizii.
Am început să citesc, cărţi, bloguri, articole de calitate.
Am renunţat la TV,  ce primeam de la el era încărcat de emoţie şi frici care nu îmi aparţineau dar care mă influenţau.
Am devenit vegetarian, eram carnivor convins şi nu puteam concepe o singură zi doar pe “nutreţ”. Pot spune că am intrat deja în cea de-a doua lună de “nutreţ” şi mă simt excelent.
Am renunţat să mai am aşteptări de la oameni şi să mai cerşesc atenţie sau iubire. Ofer din ceea ce am, ceea ce primesc reprezintă un bonus.
Şi lista poate continua,  dar prefer să le dezvolt pe fiecare în parte în următoarele articole.

Deci, fără deci m-aş corecta 😊 , de ce consider că trăiesc vremuri uimitoare şi în nici un caz nu sunt parte a unei “generaţii de sacrificiu “?
Pot călătorii oriunde în lumea asta, fără prea multe resurse, şi aici voi revenii cu detalii.
Am acces la orice informaţie instantaneu.
Pot comunica oricând cu oricine, de oriunde.
Pot alege cu cine să îmi petrec timpul, pe cine să iubesc.
Pot să vorbesc liber.
Pot să….

Eu zic să ne scoatem capul din nisip, să realizăm unde suntem…

Abia am zgâriat suprafaţa “generaţiei de sacrificiu”, aşa că voi revenii cu mai multe “de ce nu” în articolele viitoare.

Tu cât de “sacrificicat” te simţi? Şi de ce?

Îţi place aticolul?

Like and share!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *